Archive

Archive for the ‘Science’ Category

Congresul al XV-lea al Medicilor Stomatologi din Republica Moldova

Septembrie 8, 2010 1 comentariu

Categorii:Science

În Moldova va fi creată Agenţia de Transplant

Decembrie 15, 2007 Lasă un comentariu

76915.gif

Joi Parlamentul a adoptat în prima lectură legea, conform căreia în ţară va fi instituită Agenţia de Transplant, finanţată de la Bugetul de Stat, i-a comunicat AŞ NOVOSTI-MOLDOVA viceministrul sănătăţii al RM Mircea Buga.

«Scopul noului proiect de lege, a menţionat el, este de a majora şi extinde spectrul operaţiilor de transplantare în Moldova, în particular, de transplantare a inimii, pancreasului, celulelor, măduvei oaselor».

Agenţia ce se creează va purta răspundere pentru organizarea şi monitorizarea activităţii integrale a serviciului de transplantare la nivel naţional. Instituţia va elibera licenţe pentru operaţii de transplantare, va răspunde de donaţiile şi eliminarea organelor, ţesăturilor şi a celulelor.

Din 1999 în republică au fost efectuate doar 13 operaţii de transplantare a rinichilor, a comunicat şeful Ministerului Sănătăţii.În prezent, circa 300 de bolnavi beneficiază de procedura dializei, iar 800 de persoane sunt în aşteptarea ei. Totodată, au fost înregistraţi peste 300 de copii bolnavi de leucomie, care necesită operaţia de transplantare a măduvei oaselor.

Categorii:Science

Nu ratati cea mai spectaculoasa ploaie de stele a anului!

Decembrie 12, 2007 Lasă un comentariu

stele.jpg

Cea mai spectaculoasa ploaie de stele a anului va atinge maximul in noaptea de 13 spre 14 decembrie. Este vorba despre Geminide, stele cazatoare care par ca vin din constelatia Gemenilor si care pot fi vazute pana pe 17 decembrie.

Mai spectaculoase chiar decat Perseidele din august, Geminidele sunt stralucitoare si foarte lente, darele acestora putand fi urmarite timp de o secunda sau mai mult. Daca vreti sa va bucurati de acest fenomen cosmic deosebit tineti cont ca, desi poate fi urmarit cu ochiul liber, o vizibilitate mai buna veti avea dupa ora 12.00 si in afara oraselor mari.

Categorii:Science

R. Moldova s-a angajat să respecte drepturile omului privind transplantul de organe

Decembrie 11, 2007 Lasă un comentariu

60856.jpg

R. Moldova şi-a asumat responsabilitatea să întreprindă măsuri necesare în vederea prevenirii şi stopării imediate a încălcărilor de drepturi în domeniul transplantului de organe şi să prevadă în legislaţie sancţiuni corespunzătoare. Aceste prevederi se conţin în Protocolul adiţional la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina vizând transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană.

Protocolul obligă statele să garanteze accesul echitabil al pacienţilor la serviciile de transplant, să protejeze drepturile şi libertăţile donatorilor şi beneficiarilor de organe şi ţesuturi de origine umană, şi să elimine abuzul în domeniul transplantului, care pune în pericol viaţa, bunăstarea şi demnitatea umană.

În baza Protocolului, statele vor coopera prin schimbul de informaţii privind necesitatea de organe şi ţesuturi, şi prin acordarea asistenţei reciproce la transportarea organelor şi ţesuturilor spre teritoriul sau de pe teritoriul său.

Protocolul a fost adoptat de către Consiliul Europei la 24 ianuarie 2002, iar până la moment a fost semnat de 20 state, dintre care şapte l-au ratificat. R. Moldova a semnat Protocolul la 8 februarie curent.

Categorii:Science

8500 de oameni mor zilnic din cauza SIDA

Decembrie 11, 2007 Lasă un comentariu

58409.gif

În R. Moldova s-au înregistrat 551 de seropozitivi şi până în prezent au decedat de SIDA 153 de persoane.


Săptămâna trecută, în contextul Zilei mondiale de luptă anti-SIDA, la Chişinău au avut loc o serie de manifestări, menite să prevină pericolul contractării maladiei şi să înlăture discriminarea persoanelor seropozitive.

Surpriza cea mare a fost donaţia de 14.000 de dolari, acordată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi Compania ORANGE Dispensarului Republican de Dermatovenerologie, pentru modernizarea secţiei destinate tratamentului maturilor HIV-pozitivi.

Mircea Buga, viceministrul Sănătăţii, a subliniat că, „doar atunci când populaţia va conştientiza pericolul acestei infecţii, situaţia se va schimba esenţial”, iar Igor Clicevschi, preşedintele Ligii naţionale a persoanelor care trăiesc cu HIV-SIDA, a remarcat îmbunătăţirea situaţiei seropozitivilor de la noi. El crede că oamenii au devenit mai toleranţi şi mai solidari cu această categorie de persoane.

„Dacă în urmă cu câţiva ani, cetăţenii moldoveni credeau că în pericolul de a contracta virusul ar fi doar utilizatorii de droguri ori femeile din sex-business, acum imaginea epidemiei este faţa unei femei simple. Aproape jumătate din HIV-pozitivi la nivel global şi naţional sunt femeile de la ţară”, susţine Gabriela Ionaşcu, coordonator UNAIDS Moldova.

În opinia lui Boris Gâlcă, directorul UNFPA, politicienii ar trebui să se implice şi ei în prevenirea HIV-SIDA. „Nu am auzit ca vreun om politic de la noi, de oricare nivel sau doctrină, să vină cu un mesaj anti-HIV. Exemplul altor state ne arată implicarea întregii societăţii, de la oamenii de rând până la oficialităţile de rang înalt în promovarea unui comportament sigur şi responsabil”, a menţionat Gâlcă.

 

Aveti grija de sanatatea dvs, si a celor apropiati. Ea nu se cumpara ca s-o poti lua de la inceput…;)

Categorii:Science

OBEZITATEA, O PROBLEMA REALA IN EUROPA

Decembrie 8, 2007 Lasă un comentariu

16681.jpg

Obezitatea reprezinta o problema reala în Europa. Peste 3 milioane de elevi din Europa sunt obezi, dupa cum releva un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Potrivit acesteia, 85.000 de copii devin obezi în fiecare an din cauza stilului de viata sedentar si al consumului de alimente de tip fast food. Organizatia avertizeaza ca obezitatea poate provoca o serie de boli cronice cum ar fi diabetul, anumite tipuri de cancer si afectiuni cardiace.Potrivit statisticilor OMS peste jumatate din populatia adulta a Uniunii Europene este obeza si un sfert dintre elevi sunt supraponderali.

Pentru a combate obezitatea, Uniunea Europeana a adoptat deja o serie de masuri cum ar fi promovarea activitatilor sportive în scoli si interzicerea publicitatii pentru bauturile zaharate destinate copiilor. Printre prioritatile pe plan legislativ ale Comisiei Europene se numara si asigurarea etichetarii clare a alimentelor în ceea ce priveste continutul în grasime si zahar.

Categorii:Science

Potentially habitable planet found

Aprilie 25, 2007 Lasă un comentariu

capt054a241605e445c1a3b36f66c7aa2994habitable_planet_scl201.jpg

WASHINGTON – For the first time astronomers have discovered a planet outside our solar system that is potentially habitable, with Earth-like temperatures, a find researchers described Tuesday as a big step in the search for „life in the universe.”

The planet is just the right size, might have water in liquid form, and in galactic terms is relatively nearby at 120 trillion miles away. But the star it closely orbits, known as a „red dwarf,” is much smaller, dimmer and cooler than our sun.

There’s still a lot that is unknown about the new planet, which could be deemed inhospitable to life once more is known about it. And it’s worth noting that scientists’ requirements for habitability count Mars in that category: a size relatively similar to Earth’s with temperatures that would permit liquid water. However, this is the first outside our solar system that meets those standards.

„It’s a significant step on the way to finding possible life in the universe,” said University of Geneva astronomer Michel Mayor, one of 11 European scientists on the team that found the planet. „It’s a nice discovery. We still have a lot of questions.”

The results of the discovery have not been published but have been submitted to the journal Astronomy and Astrophysics.

Alan Boss, who works at the Carnegie Institution of Washington where a U.S. team of astronomers competed in the hunt for an Earth-like planet, called it „a major milestone in this business.”

The planet was discovered by the European Southern Observatory’s telescope in La Silla, Chile, which has a special instrument that splits light to find wobbles in different wave lengths. Those wobbles can reveal the existence of other worlds.

What they revealed is a planet circling the red dwarf star, Gliese 581. Red dwarfs are low-energy, tiny stars that give off dim red light and last longer than stars like our sun. Until a few years ago, astronomers didn’t consider these stars as possible hosts of planets that might sustain life.

The discovery of the new planet, named 581 c, is sure to fuel studies of planets circling similar dim stars. About 80 percent of the stars near Earth are red dwarfs.

The new planet is about five times heavier than Earth. Its discoverers aren’t certain if it is rocky like Earth or if its a frozen ice ball with liquid water on the surface. If it is rocky like Earth, which is what the prevailing theory proposes, it has a diameter about 1 1/2 times bigger than our planet. If it is an iceball, as Mayor suggests, it would be even bigger.

More info here

Categorii:Science