Arhiva

Posts Tagged ‘Eurovision 2009’

„Eurovision-2009” Nelly Ciobanu va reprezenta Moldova

Februarie 16, 2009 Lasă un comentariu

eurovision

Sâmbăta seara, Opera Naţională a găzduit finala naţională a Festivalului-concurs „Eurovision Song Contest-2009”, organizat de companiile „Teleradio-Moldova” şi ORANGE. 20 de concurenţi au participat la un show pentru selecţia reprezentantului R. Moldova la cea de-a 54-a ediţie „Eurovision”, care va avea loc între 12-14 mai la Moscova. Cel mai mare punctaj l-a obţinut interpreta Nelly Ciobanu cu piesa „Hora din Moldova”, semnată de tânărul compozitor Veaceslav Dolganiuc.
br> După un tam-tam de luni de zile privind calitatea net superioară a finalei etapei naţionale a Concursului „Eurovision-2009”, iată că ne-am pomenit sâmbătă cu 20 de concurenţi dintre care aproape că nu aveam ce alege. Aceiaşi Dana Marchitan, Galina Şcoda, Cristy Rouge, la care s-au mai adăugat şi alţii, de te mirai că pot avea o asemenea „ambiţie” – Ayra, Slavici, Mihai Braşoveanu.

Într-un final, au atras atenţia în mod special evoluările a patru finalişti Olia Tira, formaţia „Sun Stroke Project”, Nelly Ciobanu şi Alexa. Astfel, conform rezultatelor juriului, comisiei formate din reprezentanţii companiilor „Teleradio-Moldova” şi ORANGE şi televotingului, Nelly Ciobanu a acumulat cele mai mare punctaj – 36, pe poziţia a doua s-a situat Alexa, iar pe a treia – „Sun Stroke Project”, în frunte cu Pavel Parfenii.

Din componenţa juriului au făcut parte compozitorii Anatol Chiriac şi Vlad Mircos, Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Vsevolod Cernei, producătorul TV Sorin Bucătaru, preşedintele Consiliului Naţional al Tineretului Doina Ţurcanu, pictorul Iurie Matei etc. Comisia celor două companii a fost formată din Jerome Poulain, director marketing ORANGE, Marcel Spătaru, producător TV, şi Lucia Danu, producătoare a emisiunii „Bună dimineaţa”.

„Mulţumesc din suflet întregii echipe care m-a ajutat să obţin victoria. Dar, înainte de toate, soţului şi copilului meu, care s-a rugat sâmbătă dimineaţa: „Doamne, ajut-o pe mămica mea”, şi uite că am reuşit!”, a exclamat Nelly Ciobanu. Amintim că interpreta a mai avut o tentativă de a ajunge pe scena „Eurovision”, în 2005, când la preselecţia naţională a fost devansată de formaţia „Zdob şi Zdub” care, de altfel, a obţinut cel mai mare succes în istoria participării RM la acest concurs.

În mod surprinzător, „Zdubii” nu au susţinut, sâmbătă, la Operă mult promisul recital de zile mari, anunţat de organizatori. În schimb, spectatorii s-au bucurat de evoluările extraordinare ale Getei Burlacu, Nataliei Barbu şi reprezentantului din Belarus la „Eurovision-2009”, Piotr Elfimov. Observăm o diferenţă importantă dintre finala naţională din anul acesta şi cea din 2008, totuşi, încă nu am depăşit manifestările noastre provinciale, atât sub aspectul prestaţiei artiştilor, cât şi a unor prezentatoare, precum cea din Bălţi.

Categorii:Music Etichete: